Logo Design by FlamingText.com

 

 

Indice:

Virgo ca t'appicci 
Lu svizzeru
 
Mao sei tu (Mao tse tung)
Li dui candandi
Sanputitu
Lu nonnu Pietru
*Tamanaco, 
Corsi di fisica.....accellerati
'Nmira 'ngulu cu lu cuogli 'ngapu
Lu magu
Lu nonnu Pietru 1893-1964
La buttiglia americana
Martinu
La ‘nghiuranza
Li viecchj
Un “calcio” alla padania
Lu pannacciaru
Auguri, Natal'é arrivatu
Enzu
Ai tempi dei traini

Li meccchiDonaldi


 

 

 

 

 

 

Ernesto Russo è nato a Nusco il 26.1.1947

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ernesto con il fratello Pietro

Willisau (Lucerna) agosto 1962

 

 

 

 

Mao sei tu (Mao tse tung)

A Nuscu verso gli anni sessanta; tra i giovani c'era non tanto l'accanimento per le belle canzoni, ma per la politica e specialemente per Mao Sei tu ..nome attribuito da Futusso a uno dei piu fervidi seguaci.
Lu fattu: Matucciu noto per le sue abissine e per la sua succursale Standa; rientrava roppu la sua escursione pomeridiana: -Ndunè che guaiu-
-Matù che e succiessu?
Cenzinu saluta cu lu puiunu chiusu !!!!!!!-

 

 
 

Li dui candandi

Tempi da non dimenticare. Mi ricordo in quarta élémentare Andò ru monacu.
I fratelli Manteca, Tonino e Maiku, emigrati poi in Venezuela, non impegnandosi troppo a scuola, costrinsero la maestra Costa, dall' accento nordico, a convocare Eleonora, la madre dei due:
-Non imparano niente!-
Eleonora che poco capì la maestra, rispose:
-ma quiri comu sendunu na canzonu, subbutu si la 'mbaranu, siti vui chi parlati malamendu. Ci siamo delle belleA Sandacroci avvenne il mitico dialogo tra Lauretta e l'apparatoru. L'apparatore vunutu da terru lundanu ( il km misurava 1000 métri ma lu tiembu era chiu luongu (vedi teoria Rinstein Michèle ri Cotuca mio professore mò 'mbonda a lu palu finiva il suo lavoro .
Lauretta appustiata (nota a Nusco per la sua bellezza occulta e invisible ) lu bellu guaglionu domandò:
-Signuri a stu paesu ngi stannu belle guagliotte?-

Lauretta, senza scumborisi:
- Ci siamo delle belle e ci sono delle brutte-

 


 

Lu nonnu Pietru

Lettera dall'Indocina

 

Quanda votu lu nonnu Pietru, megli canusciutu cu lu scanginomu ri Pitinalu, attribuitogli a la Merica nel londano 1912, mi faceva leggi ru letteru.

Pitinalu, nomu combostu ra Pit = Pietro e Nal = uomo veloce, (vedi ilTamanacos, tribbù sterminata, ma no ra lu nonnu). (*vedi note a fianco)

Ricevendo lettera ra lu suo amatu figliu "Vuionu", spartaneo guerriero che nella lontana Indocina (attuale Vietnam) difendeva coloro che bevevano Mo Esshi Andonio (famoso champagne Irpino usurpato dai francesi)

Sempre, le affettuose lettere cominciavano con parole di fuoco ch avevano odore di polvere da sparo.

Io promettente alunno di terza elementare leggevo, leggevo, e alla fine, quando l’emozione mi stringeva il cuore, come una nemica cannunata, lu nonnu langiava un grido di vendetta:
-Figliu sciaguratu, tand’anni ri scola e nu ti si ‘mbaratu mangu a scrivi nu nummaru.
Io ancora pargoletto, dicevo:
-nonò, pucchè?-
-Pòvuru cionna, cu li numari arrivanu li sordi!-
Ciao nonno riposa in pace!

 

 


 

Corsi di fisica.....accellerati

 

 

Eravamo pochi , a beneficiare di quei famosi corsi , chi ngi reva Michelu ri Cotuca (la quadratura del cerchio ) . Che privileggiu lu sentu parla, cu li capelli uguali a Einstein non tanto le sue teorie ( astrofisica e cibernetica forzata,, vedi la mela di quel suo collega ) lu fattu : intu a quiru bellu giardinu ri michelu nu pocu chiu lontanu ri la preula ri uva a menna ri vacca , nggera n alberu ri melu ri S. Giuvannu,, alberu molto piccolo poche mele , ma dolcissime pronte gia ri quannu mutevanu , ru granu. Mo tra acute teorie , marchingegni calcolatori di distanze (il quadralloscopio calcolatore della famosa quadratura) yappuca, yappuca ngi mangiammi tuttu ru mela . Mo nu juarnu Michelu si ni rivu cuatu e tra una spiegazione parametrica dei 2 punti cardinali ( ncoppa e sotta ) voleva sapere di come la scomparsa ri ru mela. Cenzinu che nu vuleva ra fuocu a la paglia (famoso detto ofantino, che indicava , non fare storie) ruspunnivu: Si veru ca stiemmi a capu sotta....

 

 

 

 

Lu magu

Tratta da "Il mago" di Michele della Vecchia
Adattameto in nuscano: Pietro Russo

Nu guagliungiellu ri sei anni, Michele Della Vecchia com’a me, lu chiamavunu a farimi cumbagnia mendri i’ malatu nun mi puteva movu ra lu liettu. Tuneva na nefritu e mi curavanu, comu a tand’autu malatiu a Nuscu, cu sciruppi e cartellu.Lu sciruppu, russastru, lu priparava lu farmacista ron Michelu Chieffo Ngoppacastiellu comu puru ru cartellu cu nu picca ri porva ianga ind’a n’ostia, comu a queru ri la chiesa.

Lu guagliungiellu vuneva volendieri a casa pucché sapeva ca culazionu, pranzu e cena nu mangavanu mendri a la casa sua li tanda frati e soru nun scialavanu.Lu patru, comba Pietru, scarparu quannu li ieva lu geniu, tuneva puru issu, comu a tand’artigiani, na morra ri figli andó chi s’azava prima futteva li panni o ru scarpu ri l’ati. La mamma Rosa Dell’Amore, nomu unicu a Nuscu vuneva a lu negoziu, accattava nu musurinu r’uogli chi abbastava pu na cunzata ri nzalata ma essa lu faceva durà tutta la sittimana e guai si na goccia careva nderra, purtava malaguriu. Michelu già ngumingiava a mbararisi lu mistieru ri lu patru, artu chi a Nuscu era a lu sicondu postu roppu li cuntadini. A la cambagna ieva ogni tandu comba Pietru a jurnata andó accunzava ru scarpu ri tutta la famiglia, mangiava cu loru e s’abbushcava quacche cosa ri sordi e robba ra mangià ca la famiglia asputtava com’a l’aucielli ind’a lu niru. Ì a ghiurnata mangu era facilu né capitava tutti li juorni pucché ng’era la cungurrenza ri l’artigiani chi tunevanu la puteia e li riscipuli. Quisti com’a li falignami, li sarti, li barbieri eranu li masti, titulu chi passavanu puru a ru miglieru.I’ era troppu picciulu pu m’arricurdà si comba Pietru chiamava mamma majesta. Sta parola oj nun s’ausa chiù com’a tand’autu.Comba Pietru nun era nu mastu rifinitu ma ieva buonu pu ru scarpu ri li cuntadini uommini e femmunu senza differenza. Quisti purtavanu a li pieri pursianu pusandu cu ciundrellu e chiuovi catinisi attaccatu cu li curriuoli fatti cu la pella ri li cani. Cu la banda ri guagliuni ri la stessa aità mia ievami zumbannu ra la matina a la sera accussì cu nu ru cunzuma subbutu ngi obblicavanu a mettu ru scarpu “ofandanu”, parola pusanda e offensiva nmocca a l’artisti (l’artigiani) ri lu paesu, r’atu scarpu, queru ri li “sandarielli” eranu ri croma, liggeru e finu.

Comba Pietru canusceva buonu la cambagna e la mendalità ri la gendu chi ngi’abbitava, tutti parsunali e nisciuni prupritariu, quannu quisti facevanu n’affaru buonu ievanu chi a Sangilardu ri Capussera e chi a lu sandissimu Salvatoru a Mundella ma tutti ievanu a la Guardia andó “mammasanda” la fattucchiera, nduvinava la ciorta, sanava li mali e luvava fatturu e maluocchi. Si puru issu si mbarava stu mistieru puteva acchianà tutti li guai sua e di la famiglia, ma la furtuna nu l’aiutavu. Pruvavu prima la via ri ru fatturu (operazionu magica ri granda virtù: sanà la gendu, fà turnà l’amoru persu, luvà nmiria e maluocchi). Ivu a cunsultu andó quiri malati ca li mierici nun riuscivanu a sanà -era lu casu miu- Cunsigliavu a mamma na sgruppata ngimma na ciuccia, na traversata ri voscu ri cerza e tre cursi r’acqua e a la fina nu cambu aratu. Forsi nun avessu mai pututu scrivi tuttu stu cosu si mamma l’avessu sundutu e nun fossu iuta andó comma Arcangiula ri lu sagristanu chi mi muttivu vindiquattu sanguettu, esaggeratu pu nu guagliungiellu ri ott’anni. Fattu fu ca la matina ri lu viernurì ri Pasqua ri lu 1929 rietti n’alluccu e reclamai na zuppa ri lattu e café.Comba Pietru martullava, jastumava, cuseva pu tuné a galla na barca shcasciata e troppu chiena ma nun truvava propriu la via. Na vota peró li ivu bona: mendri s’arritirava pu lu Punnilu n’ammondu, roppu chi aveva mangiatu cótucu salatu andó era statu a jurnata, li vunivu na seta e nun ngi la faceva chiù a cammunà.

Vurivu nu gruppu ri mututuri e ngi’addummannavu nu picca r’acqua, quisti, cu lu culu a l’aria, nu li rivunu mangu aretta. Comba Pietru, ngazzatu fortu, saglivu ngimm’a nu murriciunu, azavu ru brazza ngielu e cu boci sulenna alluccavu: -Pozza scurà cielu e terra e na tumbesta ri farri adda struri ssu granu ca mutiti!->Nu finivu mangu la jastema ca lu cielu si scuravu, farri e biendu flagellavunu Nuscu tandu ca sunavunu ru cambanu pu scungiurà ru peggiu.Pu paricchj tiembu sta cosa funzionavu tandu ca la gendu, quannu lu vureva passà alluccava: -Passa Pitinalu (lu scanginomu sua) ràtili quacche cosa si no faci scurà cielu e terra!-

La gendu, cu lu tiembu, si scorda ru cosu, accussì comba Pietru nun faceva chiù paura a nisciuni.Si fossu iutu ri n’ata manera Rosa nun mureva accussi giovana, Michelu nun s’avessu avvenduratu in Trentino r’andó, a causa ri lu stessu nomu, m’arruvavunu parecchiu chiamatu ri li carabbinieri, Alfonzu nun si fossu arrolatu a la legionu straniera a cumbatti lu nfiernu ri Dien Bien Fu in Indocina, Filicina nun si fossu maritata accussi giovana pu angappà nu buonu partitu, l’ati.....mbé l’ati si rivunu a l’emigrazionu in Venezuela e Svizzera, nun avessu ngiuriatu a me e cainatumu Rafaelu cu la sendenza terribbula e vangelica:


-Guai ai ricchi!- lu juornu ri lu Carmunu ri l’anni ’50 quannu ngi vurivu passà cu li vistiti ri la festa a la via Landone né avessu vistu ngimma a la tomba sua la “A nos parents” ma chiù d’ogni cosa nun avessu fattu na vita standata finu a chi, partiti tutti li figli quisti ngi mannavanu quacche cosa ri sordi a ricanuscenza ri chi, nziemi a Rosa Dell’Amore r’aveva

 

 

 

        Rosa dell'Amore

 

 

 

 

 

 

Li viecchj

 

 

 

 

La virità è ca nun t’asputtavu accussì subbutu.
Si trasuta senza sunà veramendu,
nunn’è ca nun si benbunuta,
però si mi lassavi priparà…

mi facivi ‘nu picca chiù scialà.

Mo ti si assittata, e che t’aggia rici?
Mangiati ‘stà frittata.
Quanda zumbi e balli,
mangiatu a scascia panza?

Ma tu hai mai zumbatu
quacche lemmutu?
È pigliatu cacche scurciatora?
Si arrivata propriu a l’ora...

Eh ru bbiri, da arduo
viaggiatoru, stongu qua,
comu indu a lu presepiu, lu pastoru.
A sta età solu na cosa mi piaci

Viernu è affì chi faci!
Però viri ‘sta tàvula
‘ng’è tuttu, quanda lussu…
e nun mi fazzu mangà lu russu.

Siendi, mò ch’avimu fattu
na quala familiarità, rimmi:
quann’è ca mi ni vuoi purtà?

 

 

 

Lu pannacciaru

 

 

 

Quannu nun faceva tandu friddu, ‘Ndoniu lu pannacciaru si mutteva cu la bangarella ri biangheria e bistiti, propriu sott’a Sand’Amatu.
Vuleva la binirizzionu, ma chiù di tuttu, vuleva ca lu postu nun si lu futteva n’atu.


Però sulu la rumenica, ca era chiena ri commerciandi paturnisi e compratori nuschisi.
L’ati iuorni fineva ri si ‘mbarà l’artu di commerciante venditore a Santa Croci, ra “fallenza” e da “Ciccillo”, con meno frequenza.


La bangarella sembu chiena, e issu ‘ngi sapeva fa, l’artu quasi si l’aveva mbarata, e puru la lenqua l’aveva filettizzata. La gendu si fermava vurennu tanta rrobba: impermeabbili, tessuti cavuzonu e giacchetta.

‘Nu paru e sparu ind’a la capu si lu feci ‘Ndunetta.
-Quistu l’avessa ì bbuonu a fìgliumu e lu coloru li piaci, bellu ri mamma musùralu e bbiri comu ti va.-

Ndoniu, col suo accento capitalino (vuleva parla talianu):

Ma guarda comu li cari, pari fatto su misura, pigliancello a questa creatura e ti posso assicurare ri garanzia lu potu mettu quannu li pari, anzi ‘Ndune' e a sapé che e' stato confezzionato a manu dalle orfanelle ri lu convendu vicinu Napoli, Santa Monica.
Guarda e' tuttu fattu di tela nordica. 
A ghì buonu li và buonu, ‘ngi lu vogli piglia' a lu guaglionu. Passavunu quinnici juorni e ‘Ndunetta turnavu:

-‘Ndo ‘stu ‘mbermeabbulu s’è tuttu ritiratu-
-‘Nduné, songu sicuru ca lu guaglionu, quannu chiuveva l’ha purtatu-

 

 

 

 

Enzu

 


 


Propriu oggi r’aggi saputu, quandu songu rustatu rispiaciutu! Iérimi puru…. parenti a la larga!

Comu ruceva lu nonnu Pitinalu: li parienti so comu a ru scarpu, chiù songu strettu e chiù ti fannu malu..
Mi ricordo sempre di quel viaggio che facemmo….

 

 

i’ vuneva ra lundanu e tu m’asputtasti al casello stradale ri Milanu. Parivi nu sarracinu tandu, tiembu chi nun ti vureva ra vicinu, é il sole del Gabon e quannu fatii cu ‘nun surà tuttu te ha spuglia.

i’ vuneva ra lundanu e tu m’asputtasti al casello stradale ri Milanu. Parivi nu sarracinu tandu, tiembu chi nun ti vureva ra vicinu, é il sole del Gabon e quannu fatii cu ‘nun surà tuttu te ha spuglia.

Mi purtai doi tre para di pantaloncini, belli larghi e ventilati, l’annu prima, a la feru ri lu Càrmunu r’avev’accattatu.

Sai, proprio uno colori e fiori in quantità e ‘ngopp’ a ‘na scala ‘nu raccordu tecnico aveva fa.
Ra sotta era chiinu ri Watussi chi mi guardavanu e mi puntavanu fissu.

Queru che non capivo .... cu tanda bellu guagliottu snellu, alte e ben formate, proprio a me vulevanu fottu.

Tra ‘nu cundu e n’atu, arrivammi a Firenza, la virita, ‘ngumingiavu a reclamà la panza.
Tra café, taralli e biscuttini, pigliammi puru nu fiaschu ri vinu.
Quando si è giovani non ci si pensa e da parte si lascia la coscienza.

Guagliò mi invitavunu a ‘nu matrimoniu milanesu, e comu espertu nuschesu la quadriglia mi fèciunu comandà.
Azàti ‘nu peru, “changé la dama” azàti l’atu peru…. Enzo sei pazzo? Come stiam su?
-Cu lu cazzu!-

Ernè mi vogli fà un sonnellino, rùscetami quannu simu a Avellino, nun ti scordà ca zio prete hamma piglià.
Ma che bu rormu cu ‘sta musica? Troppu càvuru e ‘sta macchina senza aria condizionata, s’è ‘nfucata comu a na pignata.
Che guaiu stongu passannu, cu quiru canu, è propriu abbasciappartenu a lu toscanu. M’agguaia e m’ammola, e prima ri mi muzzzucà nu marchingegnu aggia truvà.
L’aggia fà cunsulà!

Canusci ‘Ndunetta? A la sagliuta ri Fontiglianu, tenu n’uortu, sulu quaglittanu.
Nu pocu ri porvura l’aggia addumannà, ca ‘nu sfizziu m’aggia luvà.

‘Nu bellu piattu ri schaffuni conditi ri pòrvura e ragù, accussì nu m’agguaia chiù...
Mi passai ri manu cu stu cazzu ri quaglittanu, fin’a l’ùrdumu schaffonu s’allambavu quiru canu. Starnuti in quantità, lu fattu ca roppu quannu mi vureva, fuiennu si ni ieva!

Ciao Enzo .. Aspettami il prossimo viagggio lo faremo nella via latta (lattea) tra le stelle, anche se di storie saranno sempre..Belle

 

 

 

 

 

La Vicchiaia....


La virità è ca nun t’asputtav’accussì sùbbutu.
Si trasuta senza sunà veramendu.
Nunn’è ca nun si benbunuta,

però si mi lassavi priparà?…


mi facivi ‘nu picca chiù scialà.
Mo ti si assittata, e che t’aggia rici?
Mangiati ‘stà frittata.
Quanda zumbi e balli,

mangiatu a scasciapanza.
Ma tu hé mai zumbatu
quacche lémmutu?
È pigliatu cacche scurciatora?


Si arruvata propriu a l’ora.
Eh ru biri, da arduo viaggiatoru, stongu qua,
com’ind’a lu presebbiuu lu pastoru.
A ‘sta’età sulu ‘na cosa mi piaci.


Viernu è affì chi faci!
Però viri ‘sta tàvula
‘ng’è tuttu, quanda lussu…

e nun mi fazzu mangà ru russu.


Siendi, mò ch’avimu fattu
na quala familiarità, rimmi:

quann’è ca mi ni vuoi purtà?

 

 

 

 

 

Futussu

Rà la matina priestu nanzi andò futussu n’gera tanda gendu, nisciunu vuveva e dieci parlavanu. A lu commendatoru nun tandu li sciunneva, ma ogni tandu unu si ni jeva.

Cu passà lu tiembu il commentatore, dall aria spartana, adduretu a lu bangonu, faceva sembu addizzionu.
Ma nun biri ‘sti bifolchi, della mia “Dolce sorgente” stannu approfittannu, nunn’è sembu capurannu? M’aggia mettu ‘nmocca, una “Prendimi e fuggi”, ricordu ri ‘na vota, quannu il nostro impero dalle Alpi alla Cirenaica era comandatu comu Roma antica.

Mo sti stordi parlanu r’atu cosu, musica e televisionu e la sera ‘nanzi S.Amatu, quannu nu ng’è luna, cu la capu azata guardanu passà ‘stu riavulu ‘ngielu e chi fà “biccu, biccu” lu chiamanu “stuttuniccu”.

Rusì sì arrivata, rì a sti zombafuossi ca mizzjuornu é sunatu e chi bannu a ‘ndustà l’acqua a casa loru, ca ra sta mmatina m’hannu fattu ‘na capu tandu e fa troppu caloru.

Alfonso, Fallenza ri coppa, senza fà rumoru, misteriusu e mutu si presentavu. Mò li figli aveva accogli, muvennu ru ghiéruta, lu segnalu aveva ratu, senza fa capì a quacche malu ‘ndizionatu .

Tonino uomo colto e espansivo, a quiru orario:
-Alfo, vuoi n’aperitivu? Delle lontane terre, tengu nu liguoru prelibbatu-
-Toni graziu aggi già mangiatu-
-Allora nu diggestivu? Ti fazzu conzula-
Tonì tengu la digestionu a scoppiu ritardatu, comincia sulu roppu mangiatu...
Appena Alfonso si nera iutu Tonino rissu:
-Rusi a li fallenza ‘ngi parli oru e oru .. cu ru capi, ng’è a mettu sulu ru salu ‘ngoppa a la coru-
Ti ricordo Tonino, con Enzo all ospedale d’Avellino...farmacia Moscariello a Santa Croci:
-Ue compariello, nun stà buonu tatillo, e che tenu? Potu paga?-
-Si, è là-


 

 

 

 

La gatta e lu sòruciu

 

‘Na vota ‘na gatta curreva appriessu a ‘nu sòruciu e vurénnusi a ru strittu, lu sòruciu rissu:

-stu micionu è malu ‘ndizziunatu, quasi quasi finiscu muzzucatu-

Comu giravu l’àngulu ri la casa, si vuttavu ind’a ‘nu purtusu, ma sùbbutu vurivu ca era tuttu chiusu.

 

-Ma che mala crianza, cu me si volu enghi la panza, i sòruciu mangiu ricotta e pruvulonu e stongu cu gendu bona, mo’ ‘ngi l’aggia fà, accussì adda shcuppà-

 

E sùbbutu lu sòruciu si muttivu a agguaià. La gatta sundennu ‘stu stranieru, rissu:

-o pu cazzu, quistu è quiru farabuttu ri canu ri lu barbieru, megli ca mi ni scappu, nun mi piaci stu frastieru.-

Nun s’era angora girata, quannu sundivu ‘na risata.

Era lu soruciu, ra lundanu:

-Siendi- rissu la gatta

-ma andò sta ‘stu cazzu ri canu?-

-Ciucciu- ruspunnivu lu soruciu,

-si nu parli doi lenguu, tu pu essu tandu stutu, però t’aggi futtutu-


 

Virgo ca t'appicci 

 

Vi voglio raccontare ‘nu fattu, avvenuto tanti anni fa, a lu cambusandu. Due nostre sacerdotesse, Runatella e Ciuciulina dietro compenso, recitavano un rosario alquanto, latino maccheronico, ( vedi don Renato ). Ra li Sparanielli vunivu 26dunetta, e contattò le due sacerdotesse affinche preghiera fosse fatta dietro compenso di ‘nu panaru ri patanu e ‘na mappata ri farina gialla. Inginocchiate, la coppia di sacerdotesse cominciano le preghiere:
Virgo prudentissima, ora pro nobis...
Virgo praedicanda....
ora pro nobis...
Virgo fidelis...
ora pro nobis….
quanta cazzi r’ora pro Nobis?..... Virgo mangiatore...
ora pro Nobis...
virgo ca t’appicci...
posa la patana...

 

 

 

Lu svizzeru 

Era una giornata insipida, seduti da "Colucci"  Gino Brundu, mio carissimo amico, dopo lunga e stenuante riflessione mosse la mano ed esclamo: ti vogli purtà da 'nu svizzeru, tenu puru lu vinu buonu. Appena arrivati, subbutu Salvatore, fiero mostrava tutto il made in Switzerland: la macchina delle spazzole, la gomma per i tacchi.

Lu fattu: io vedendo la bandiera svizzera accennai qualche parola in tedesco, Salvatore fiero di un connazionale esclamo:
-Mo ngi volu 'nu biccieru ri vinu-
Tutto era diventato svizzero, a parte il buon vino e lu prusuttu..
Dopo la seconda bottiglia e na chilacchiata ri prusuttu, Salvatore usci e subito rivenne con un pastore tedesco, ma svizzero e comincio a spiegarci la sua intelligenza:
-quistu li manga sulu la parola-
ri botta lu canu 'ngumingiavi a agguaià.
Gino esclamo:
-ma e svizzeru?- E Salvatore malinconico:
-no e tedescu!-

 

 

 

Sanputitu

Mo tuné figliu fémmunu significava ru tuné cu ru fa spusa. Certamente che la piazzetta San Potito era succube di questa realtà, sebbene non applicabile a tutti.
Per leggi naturali, ne sapeva qualcosa Parricchianu, famoso procreatore (14 figli e i bellicosi Bicchetti)

Pichiuchiu famoso possidente terriero, (na lenza a L'Acqua Sauza e n'ata a lu Mitu), preciso matematico, (ai parsunali ngi ieva cundannu ru spicu ri granurinuiu appena natu,) non tanto baciato dalla dea bendata, ci teneva a far maritare le figlie. Mò succiurivu ca quannu féciunu l'acquedotto "Alto Calore" 'Ngoppa castiellu, un noto carpentiere nordico volle conoscere il papà della sua spasimante.. Immaginatevi Pichiuchiu. La sera arrivò.... prima di inoltrarsi nel nòcciolo del discorso, fu posta la domanda all'ospite:
-vuliti nu bellu biccieru di vinu? -
Ndoniu iv'abbasci a piglià quiru vinu stipatu.
-E andò si trova?-
-Alla terza botte della quarta fila-
Il forestiero davanti a tale benessere disse:
-In questo paese non c'è solamente tanta acqua!-

 

 

 

*Tamanaco, 

 

Tamanaco, fue un jefe nativo venezolano, que siendo libre de las tribus Mariches y Quiriquires, lideró durante parte del Siglo XVI la resistencia en contra de la conquista española del territorio venezolano, especialmente en la zona central del país.

Es uno de los Para 1573 Tamanaco y su grupo de nativos se volvieron tal problema, que refuerzos vinieron de España y otras islas españolas en el Caribe con el solo propósito de ocuparse de ellos.

Luego el capitán Pedro Alonso Galeas y el teniente Francisco Calderón unieron fuerzas con el fin de iniciar una expedición para atrapar a Tamanaco, fueron ayudados por el cacique Aricabacuto y sus yanaconas. Una vez conocido lo de la expedición, Tamanaco preparó una fuerza que constaba de 300 guerreros más la ayuda de las tribus Teques y Arbaco.

Poco después Tamanaco decidió atacar Caracas y persiguió a los soldados españoles hasta el río Guaire, donde estos últimos, liderados por el capitán Hernando de la Cerda, derrotaron a los hombres de Tamanaco con la ayuda de la caballería. 


Tamanaco fue apresado vivo y sentenciado a la horca.
Sin embargo, Garci González de Silva, a cargo de la ciudad de Caracas, discutiendo con el capitán Mendoza, se le propuso una alternativa a Tamanaco, la horca o luchar contra el perro entrenado de Mendoza, irónicamente llamado "Amigo". Tamanaco aceptó, pero la lucha era desigual y Tamanaco murió por las heridas en su garganta. Luego de su muerte Tamanaco se volvió una leyenda entre los nativos quienes gritan su nombre durante la batalla.

 

 

 

'Nmira 'ngulu cu lu cuogli 'ngapu

Pucchè si rici: "A lu nuschesu, 'nmira 'ngulu cu lu cuogli 'gcapu?  E' una storia vecchia:
mio nonno Pitinalu (nomu affibbiiatu a la Merica nel lontano 1912)  Pitnal, uomo veloce dalla tribu Tamanacos, tribù sterminata, no ra lu nonnu, vedi "Lettera dall Indocina" ) Avendo, il senso della giustizia a portata di mano, meglio a purtata ri vinu 'ngiarmò comu traspurtà ru salu senza pagà lu daziu. Cu la collaborazionu ri Zurfionu impresario di trasporti (dui ciucci ri prupriità) partirono per Atripalda, 'na vota arrivati anghivunu li varrili ri salu a postu ri lu vinu. Nei pressi di Castielfranci i due furfanti furono fermati dall'allora milizia.

I due fieri rappresentanti del nuovo impero, accennarono il romano saluto e con aria maestosa "Al Duce" , lu nonnu ruspunnivu
"E'proprio ru sua "

 

 

 

Lu nonnu Pietru 1893-1964

(PietroRusso)
Nònnumu, lu patru ri mamma, si chiamava Pietro Della Vecchia, era n'ommunu nzulendu, nun ngi piacevanu ru cosu stortu, ma tuneva lu coru nmanu.
Emigratu in America, andó tuneva roi soru, nun feci a luongu:
-Megli mangià panu e ciupoddru a casa mia.-


Sapeva ri leggi e di scrivi, robba ca quiri tiembi, simu a lu 1915, nun era a la purtata ri tutti.
Turnatu ra l'America l'angappavunu pu lu mannà a lu frondu sul Piave r'andò turnavu nnanzi tiembu pucchè feritu ind'a na coscia.
Ru maluleguu hannu sembu cundatu ca lu nonnu curcatu ind'a la tringea mutteva l'elmettu nbond'a lu peru e pò l'azava accussì li nimici ausdriaci ra lundanu crurevano ca era nu surdatu e sparavanu.

La virità? Nun s'hè mai saputa, na cosa è certa, lu nonnu fu rimbatriatu pu ferita a la coscia e ha zuppucatu fin'a la mortu.
Scarparu quannu li ieva lu geniu, a mala pena riusciva a cambà li novu figli chi tuneva, accussì quisti, appena assavucavanu, scappavanu pu lu munnu abbushcarisi ru panu.

Ngi piaceva mangià e bevu, specialmendu vevu. Quannu tuneva la pussibbilità, a la sera vuneva a casa cu na buttiglia ri vinu; papà luvava manu mendri mamma preparava patanu e pupaiuni o baccalà frittu, pó mangiavami tutti nziemi cu la luci ri miezzu appicciata, quera chi faceva luci ind'a tutta la stanza.

 

La buttiglia americana

(PietroRusso)

 

A quiri tiembi lu vinu si ieva a pigliarilu a la candina, purtavi la buttiglia e ti l'anghievanu.
Ogni bota lu nonnu mi faceva milli raccummannazionu:
-Statt'accortu a sta buttiglia, qua nun si ni trovanu,nun ti mettu a pazzìà cu li guagliuni ca si no la rumbi.
Ogni bota chi turnava cu la buttiglia chiena, candava tuttu cundendu:
-Itaniellu, t'aggi fattu fessa n'ata vota, ti mbari a rufonnu acqua ind'a lu vinu, tu mbruogli li cristiani e i' mbrogliu a te!- 

I' nun capeva pucché lu nonnu era accussì cundendu. 
Nu juornu nu gua­glionu chiù gruossu, apriessu appriessu, mi vuleva a forza fà creru ca la buttiglia m'era mbizzicata nmanu.
Ra la candina finu a quasi sotta casa, tandu nzustivu, affì chi nun ni putietti chiù e ngi facietti vuré ca nun era luveru.

 

 Gaetano Prudente (Italiellu)


Chiangennu ru ducietti a lu nonnu, succiurivu lu quarandottu, scanzai appena lu martiellu prima ri zumbà ru grala a quattu a quattu.
Li sandi ri lu calendariu, ru rufrishcavu tutti, la maronna e sand'Andoniu avivunu na nuvena foru staggionu.Mamma mi spiegavu ca quera buttiglia, lu nonnu, l'aveva purtata ra l'America e musurava nu buonu bicchieru chiù di nu litru.

 

 

 

Martinu

 

Ma quandu li vuleva benu a quera Giulietta!
Colore bianco nordico, cu n’andenna arretu ri 3 metri, e quannu ascennu chiureva la porta, mutteva r’aguecchiu vicinu cu sendu si l’aveva fattu malu.

Tuttu ru dumenucu a matinu Michelu, (ricco possidente terriero), vuneva a Nusco.

Essendo un assiduo consumatore ri “Futusso” e amante del buon Martini ...mò assai votu lu commendatoru dovesse, in mancanza degli originali elisir, fare appello alle sue doti ed improvvisare (vedi studi personali, approfonditi e ricerche di chimica e medicina).

Michelu per dimostrare l’insegnamento pisano (cugino a Pisa) volle chiedere un Martini.
Il commentatore avendo esaurito l’originale, li rivu quiru fattu adduretu a lu bangonu.

Michelu quasi offesu, da tale affronto, disse: -Tonì i vogli Martinu!-

Il Commentatore dal suo atteggiamento ariano (vedi i suoi discorsi) esclamò: -Miche ma che bu fa fà figli a Giulietta?-

 


La ‘nghiuranza

 

Certamendu a ‘stu pundu, vi stati addumannannu, ma a stu “capu ri cazzu” chi ‘ngi conda tanda fatti? Comu mai a issu nu’ li è mai succiessu niendi?
Ebbene, vi rispondo alquando affermativamente, ogni tando, ma non sò si aggia cumingià ra me o ra parienti.


Qual’aggia scegli? Tra presepii, incontri e sfuriate, mò ‘ngi penzu, e vi condu queru chi mi succiurivu.

I’ tuneva a fìgliama ca li vuleva fa ‘mbarà buonu ru taliano, per tradizione e cultura.

La scruvietti ai corsi consolari, dati gratuitamente lu miercurì e lu sàpatu roppu mangiatu, però volli conoscere il professore per un occhio di riguardo a lui.

Nunn’è ca vuleva vuttà ru manu annanzi, però ru facietti com’a Nuscu andò l’educazzionu si ‘mbarava a taccaratu.

Mangià e bevu li preparai a stu professoru livornesu. E comu ieva a furcuttatu! E lu vinu si lu sculava senza tanda cumbassionu. 

Ogni tandu fermava la bevanda e tacchiti ‘na domanda a la quala i’ nun sembu ruspunneva com’a chi vuleva vengi a “Chi vuole essere milonario” di Gerri Scotti, i’mi sundeva, ‘nu ‘ngnorandu.

Quannu passammi a ru café e bicchirini, pu fa vuré la mia cultura, muttietti ‘nu discu ri musica.

Mi pareva la sera di S. Andonio a Nuscu…..e lu provessoru mi ruceva, a ogni
cambiamendo r’aria, questo è Beethoven, questo è Puccini, sùbbutu roppu, ‘n’atu cambiamendu e questo pezzo è di Rossini. 

Mò punzai, “ri stà musica m’aggia struì, e appena lu provessoru partutu volli leggere le istruzioni. Questu nun perdonavanu la mia gnoranza davanti a tale affrondu! 

Guagliù che taccarata: lu discu era “la Traviata”!

 

 

 

 

Un “calcio” alla padania

 

 

 

Lultima partita di pallone che ho visto in televisione…..
“Ei fu” Italia-Perù
Non sò a quando risale, forse ai tempi di Carnevale,
quel famoso giocatore, anche di nazionale.
Ma io mi volevo rimettere nel circuito sportivo,
ma quando mi hanno detto di ieri a Verona,
Sono caduto stordito, ‘ngopp’a ‘na poltrona.

Che cattiveria, che tabula rasa, coloro che chiamano il Vesuvio, affinchè possa far male con una sola fumata che arriva potente da vicina, come la strage d Hiroscima.


Gomorra fu distrutta, perchè comme a bui,
tunevanu ‘na lengua brutta.
Salvini, una domanda, tu che ormai
sarai presidente, sinceramente, vuoi bene a questa gente???

 

 

 

 

 

 

Auguri, Natal'é arrivatu

 

Quandu era bellu trasì andò Vicienzu ind’a lu corsu e da Taniellu standardista.
Ma ru chiù bellu era andò Matucciu ri nasonu.

Cu Alducciu e Umbertu, l’autista, li specchi eranu pittati cu mundagnu e vallatu: AUGURI NATALU È ARRUVATU!

Ma ru chiù bellu angora era ind’a la chiesa, a lu postu ri S.Vitu affamatu.
Lu presepiu, Vicienzu lu mutu ‘ngiaveva ‘ngiarmatu, mangava sulu lu BAMBINU chi nun era ancora natu.
Puru cu ru luci Vicienzu ‘ngi sapeva fa, lu pastoru chi si ‘nfucava, l’acqua chi sciunneva, e ru mundagnu chienu ri nevu.

Sta’usanzu? Anni e anni ‘ngi songo stati presepi e musicu ri Natalu.
Guagliù, mo’ ‘ng’è qualcunu chi ‘ngi volu malu.
Signor Preside, ‘na bella cosa puoi fa:
Vistu ca st’usanzu nun ti vuonnu chiù ‘nderessà, pucchè nu bai ind’a lu desertu a ‘nsignà ??

 

 

 

 

 

 

 

Ai tempi dei traini


-Paturné! –
-Uè nosche…-
-rammi nna nzalata e doi pummarolu-

-Nosche` è robba re lussu, ‘st’ammatina r’avimu sceppate co Ndonetta e Giseppina-
-Ma so moscie-
-Noschè...nge toccasti re coscie ??

 

 

 

Li meccchiDonaldi

'Na sera, sotta Fundiglianu, m’assittai ,
ieva truvannu, ‘nu pocu ri paci, mmiezzu a tanda guai,
guardannu, stu mundagnu,
rumanietti ... Punsannu.
Questa è ‘na zona petrolifera?
Mi ricordu ra criaturu,
ra Nuscu vuniemmi, oru e oru ri caminu,
mó ru petroliu, ra quiri barbuti s’accatta,
e l’estrazione è fatta.
Ri politica i nun ni capisciu,
tantu leva a quiru e mitti a quistu,
lu tiepu passa, e niendi si cumbina, é propriu ‘na ruvina.
Sùbbutu turnai a ru punzatu miu,
guardai Nuscu, tandu bellu,
ru campagnu, luci e lucellu,
tuttu è cangiatu, sulu nun songu angor’abbituatu,
nunn’é ca vulessu cangià ru cosu.
L’anni so scappati..
nun si và chiu, a leun’a la mundagna,
ind’a ru casu nun ‘ngi staci chiù la fucagna.
Li furni cu coci ru panu?
Mi ricordu mamma ieva ando Truianu,
e la pizza cu la pummarola freshca ri buttiglia,
‘ngi faceva fa festa a tutta la famiglia.
Oggi ‘ng’é lu MeccuDonaldu, e si va a gruppu,
e lu guagliunciellu si comanda lu Donaldinu,
e quannu a casa turnamu, mi fazzu nu bbellu Quartinu.
Azannu l’uocchi, quanta stellu,
guagliò nu pensieru mi vunivu,
a me chi mi è sembu piaciutu viaggià
punsai: chi sapu comu ‘ngi putessu arruvà?
A la televisionu l’hannu rittu
ca lundanu, lundanu, ‘ng’è n’ata terra,
a quera gendu ‘ngi vulessu rà la manu,
e ricing

i: lu Pataternu ha fattu puru a bui,
allora siti uguali a nui?

Muttimuci n’accordu, ca la terra stamu distruggennu,
tra odiu, guerru e fumu,
ammu fattu ‘na sogietàri consumu,
e nu ‘ngi ni stamu accurgennu, ca puru lu rispettu
a genitori e DIU stamu purdennu..

 

 

 

 

 

 

 

San Pietru

 

-Tu nunn’è fattu Purgatoriu ? -
-S.Pietru miu, volu direttu -
-ah....codice fiscalu-
-songu Ernestu, ri pitinalu, natu a nuscu-
-raccumandatu? -
-no, no, sembu fatiatu-
-vediamo...ma qua, c’e`una mancanza -
-Eh ru sacci..ma chi nunn’ avutu quacche malu ri panza ?
si m’arricordu, nel lontano 77,-
-giovanotto, proseguiamo, ma qua, articolo 7
che cazzu hai combinatu?-
E sei un buon cristianu?-
-Gnorsi, e songu puru vegetarianu.-
-Ma…..vediamu la decisionu ri lu patronu-
S.Pietru miu nun mi chiuriti, puru vui, lu purtonu,
songu statu sembu ‘nu bravu guaglionu !
si, quacche assenza,
ma mi perdona la pruvirenza.
Mi songu sembu spartutu ru mangià,
aggi giratu lu munnu, sembu permettennu,
ri la gentu? nu mi songu mai ‘nderressatu ri queru chi ievanu rucennu...?-.
-giovanottu, fatta eccezzionu trasi sì’nu bravu guaglionu!